linisti de iarna

stau linişti de iarnă pe mine
văd urme de morţi pe poteci
şi nunţile noastre-s putine
in lumi resemnate pe veci

nu vin amintiri n-au de unde
iubirile vieţii sunt reci
la capăt de ţară se-ascunde
şi luna in cer să n-o treci

şi cimpul imens mă-mpresoară
altar peste care jertfesc
din stele lumini cind coboară
cu-un plins parcă prea omenesc

şi trece uitarea prin lume
o stare trăită de toţi
din moartea strigată pe nume
alegem să tragem la sorţi

nu ştim ce ne-arată norocul
sau preţul pe care-l plătim
cind nu e nici timpul nici locul
din nou să-nvăţăm să iubim

nici eu nu pot să-îţi mai darui
vreo parte din inima mea
cu iarba din vară mă stărui
deşi iarna încă ar sta

sunt linişti ce-n şoapte întruna
mă mîngîie doamnă mereu
sunt nopţi ce îmi vindecă luna
de-un soare hoinar tot mereu